Descriere
Copii autiști
Dacă ai un copil autist preșcolar sau școlar mic,
atunci cartea aceasta va fi perfectă pentru voi.
Ea reprezintă un ghid pentru a-I introduce pe puiul
tău în dezlegarea misterului diagnosticului de
autism.
Cartea a fost citită deja mai multor copilași iar aceștia
au fost încântați să afle că mai sunt și alți copii
ca ei și că a fi autist nu înseamnă a avea o boală.
Deși fiecare persoană autistă este diferită, am
încercat să acoperim cele mai comune aspecte ale
autismului.
O carte potrivită atât copiilor și familiilor acestora,
cât și cadrelor didactice care au în grupa lor un
copilaș autist sau mai mulți, ori prietenilor și colegilor
acestora.
Studiile și poveștile adulților și adolescenților din
spectru menționează că explicarea diagnosticului
i-a ajutat să înțeleagă de unde vin anumite simptome
și comportamente, iar în lipsa acestor explicații
ori atunci când diagnosticul le-a fost ascuns
o mulțime dintre ei au primit diagnostice greșite,
fiind depresivi, anxioși sau cu o altă tulburare.
Otilia Netedu
Apreciază:
Apreciere Încarc...