Rătăcind printre amintiri ⁕ Victoria Predica

42,00 lei

În stoc

0

SKU: 978-630-6704-49-1 Categorii: , ,

Descriere

Rătăcind printre amintiri

Amintindu-mi că, în adolescenţă, am cochetat cu literatura, pe
care o pusesem de mult într-un cui, am coborât-o şi scuturându-i
praful de pe filele-i îngălbenite, m-am apucat de lucru.
Scriind, mi-am deranjat trecutul. Gândurile mele, ca nişte păsări
călătoare, i-au survolat, colţişoarele-i întunecate, împrăştiindumi
totul ca pe un praf pus, de prea multă vreme, pe o mobilă
veche. S-au prăbuşit, apoi, lăsându-mă într-un fel de ceaţă prin
care nu vedeai mai mult de doi paşi şi cu o durere sufletească greu
de stăpânit.
Viaţa, cu unele speranţe imposibil de realizat, mi-a închis ochii,
dictându-mi o evadare într-un alt timp. Era un fel de anestezie
care îmi amorţea sufletul. Un prezent ce doare, te împinge adesea
să îi treci graniţele şi să te pierzi, în valurile uşor mişcătoare ale
unui viitor promiţător, ori printre amintirile unor ani frumoşi,
demult, lăsaţi în urmă.
Ea, cel mai aspru şi blând învăţător care, după ce te bate, te
recompensează ca să nu-i porţi pică, m-a făcut să înţeleg că nu
tot ce mi s-a refuzat era eşecul meu. Cu conştiinţa ireversibilului,
mi-am cercetat amintirile tinereţii şi ele mi-au apărut ca
dintr-o oglindă prăfuită, căreia îi curăţisem faţa. Rămânândumi
nealterate de trecerea timpului, m-am pierdut printre ele şi
scrisul mi-a fost, un fel de… altă viaţă, în care mi-am retrăit ceea
ce nu am putut la vremea respectivă. (…)

Informații suplimentare

Greutate 1 kg
Dimensiuni 1 × 1 × 1 cm
SPECIFICAȚII PRODUS

Format: 13/20 cm
Pagini: 170
Gen: roman, biografic
Editura: Literagraf, București
An: 2025

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Rătăcind printre amintiri ⁕ Victoria Predica”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adaugă în coș