În ochiul furtunii • Valentin Deaconu

Descriere

În ochiul furtunii

“Ce vreme idioată!”, se gândi. Privea pe fereastră la ploaia
monotonă de toamnă (era în iulie). Zgomotul înfundat al
oraşului la ora 15:00 era ca zumzetul unui roi de albine adormit.
Nu avea chef de nimic… ar fi vorbit cu cineva la telefon dar îşi
dădu seama că subiectele de conversaţie erau aproape nule aşa că
renunţă la idee. Îşi aprinse o ţigară şi îşi turnă un pahar cu vin…
oare a câta ţigară era pe ziua de azi? A treia… a patra? Nu fuma
mult… mai exact nu mai fuma mult. Poate şi pentru că vârsta
începea să-şi spună cuvântul. Şi, indiscutabil, firea lui puţin mai
complicată pentru propriu-i bine…
“Cine a spus că plictiseala poate ucide?” se gândi. “Parcă
trebuia s-o spună cineva… în fiecare om zace câte un filozof…
mai mult sau mai puţin reuşit.” Zâmbi. Reflecţiile îl amuzaseră.
Se ridică din fotoliu şi porni televizorul. Nu era nimic
interesant sau nu-l interesa nimic la acea oră. Opri televizorul.
Nici nu-şi dădu seama când se trezi în stradă. Picăturile de
ploaie rare, dar mari, îi făceau bine. “Un duş cu încetinitorul, cu
6
ajutorul ploii… ar fi o idee…”
Rătăcea la întâmplare, ascultând sunetele difuze ale oraşului.
“Cred că am o doză de romantism mai mare decât mi-am
închipuit”, reflectă. Apoi îşi aduse aminte de replica unei
cunoştinţe: “Ştii, tu nu trebuie să faci eforturi să pari complicat…
tu chiar eşti complicat”.
“Oare aşa o fi?”, se întrebă în sinea lui. Privind în urmă,
realiză că auzise nu numai o dată părerea asta despre firea lui şi
se gândi de ce oamenii îl percepeau ca pe o persoană complicată.
Nu împărtăşea o idee sau mai degrabă o prejudecată conform (…)