Descriere
Poveștile ignorantului către sine însuși
Ca turturica ce lopătează zărea, niciodată sihastră,
crezând în mintea ei orbită de soare că lumea întreagă o
strânge la piept, așa mă găsesc în nimicul pe care-l trudesc!
Și am crestat nume amăgitor pe văzduh de scânceală, unde
numai ignoranții îmi cunosc măsura trudirii în vânt. Cum
și eu pe a lor. Fiecare, nimic cunoscând. Alții, măcar că
tot în amăgire își înfig lopețile, mânuindu-le dibaci ori
lepădându-le, niciun zvon nu primesc din scânceală. Că-i
lăsat cu vorbă de moarte așezământul. Omul, găsindu-se
ignorant, adică scăzut într-un lucru, să aibă semn prin
aceasta că în toate se găsește scăzut. Încât de nicio roadă să
nu-și scuture ochiul, când îl aruncă pe fereastră. Chiar dacă
poftește spălarea împuținării lui, scurgând-o către alții.
După cum tot folosul se face pe dos. Fiind împuținarea
altora duhnitoare, isprăvind dânsa chiar deschiderea
ochiului omului. (…)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.