Simfonie lăuntrică — Alecsander Dinuenze

Descriere

Simfonie lăuntrică

Fiecare amurg ce încoronează cerul înainte de ivirea lunii, aduce cu el și
o ușoară adiere a tristeții. Lumina trandafirie ce ne mângâie pleoapele, se va
risipi în beznă, până când și ultima scânteie va fi înghițită de întuneric. Printre
umbrele ce mărșăluiesc sub lumina argintie a clarului de lună, plutește însă și
o firavă speranță, speranța că indiferent de sisificul chin al preumblării prin
întuneric lumina va apărea din nou să picteze cu o finețe renascentistă un nou
răsărit în inimile noastre. Acesta este doar unul dintre multele valsuri mute ce
ne-a fost oferit de viață. Simfoniile ei divine, de la dansul frunzelor la tremuratul
ușor al genelor și de la delicatețea petalelor de lotuși ce plutesc printre iazuri
murdare până la șoaptele înmărmurite ale flăcărilor viața ne desăvârșește auzul
muzical al sufletului. Cele mai felurite arte nu îi sunt decât niște simpli robi cei
îi înalță osanale. Muzica vieții răsună totuși cel mai sublim și tulburător nu în
minunile naturii, ci în misterioasele plaiuri ale conștiinței umane. Fiecare fiu
al lui Adam sau descendent al cimpanzeilor (căci această concluzie rămâne la
urma urmei la latitudinea fiecăruia) este o oglindă de cristal în care se reflectă
toate neliniștile existenței. Câteva sonete ale ființei sunt însă cele mai plăcute
auzului artei și al cunoașterii: Inocența și idealista iubire pură(ce adese ori este
însoțită de visuri de amor și de un extaz ambiguu), Prevestitoarea și trista trezire
la realitate(fiind însoțită de dulce-amăruiul cântec al melancoliei). Zdrobitoarea
și crunta agonie(ce este acompaniată de un imens pustiu sufletesc) și Renașterea
din propria cenușă și înălțarea către noi orizonturi(acompaniată la rândul ei
de divinul sentiment al desăvârșirii și de aripa beatitudinii).